Martinica (franceză Martinique) este o insulă în partea estică a Caraibelor. Este un departament de peste mări al Franţei (département d'outre-mer, prescurtat DOM). Ca toate celelalte DOM-uri, Martinica se constituie într-una dintre cele 26 de regiuni ale Franţei (région d'outre-mer) şi este totodată o parte integrantă a republicii şi de asemenea parte a Uniunii Europene ca o regiune ultraperiferică.

Insula are o suprafaţă totală de 1.128 km² şi este orientată pe o axă nord-vest - sud-est pe o lungime maximă de aproximativ 60 km şi o lăţime maximă de 20 km. Insula este situată în arhipelagul Antilelor Mici, între insula Dominica la nord şi insula Sfânta Lucia la sud. Este situată la 7000 de km de coastele europene şi la 400 de km de coastele Americii de Sud.

Relieful este accidentat, insula fiind de origine vulcanică. Partea din nordul insulei este o zonă umedă cu o vegetaţie luxuriantă şi cu un relief abrupt, Muntele Pelée, punctul culminant al insulei cu o altitudine de 1.397 m, fiind situat în mijlocul acestei zone. Acesta este un vulcan activ, ultima erupţie având loc în 1902. În 8 mai, în acel an, erupţia a luat prin surprindere oraşul Saint-Pierre, aflat pe coasta de vest a insulei, la poalele vulcanului, omorând aproape toată populaţia, refugiaţii precum şi persoanele din vapoarele din portul oraşului, pentru un total între 28.000 şi 30.000 persoane. Numărul supravieţuitorilor este infim de mic, doar 2, sau după unele surse 3 persoane fiind găsite în viaţă.

Sudul insulei este mai puţin abrupt cu o atmosferă mai puţin umedă şi vegetaţie mai puţin abundentă. Din punct de vedere al climatului, anul se divide în două sezoane distincte de durate inegale: sezonul uscat, din noiembrie până în iulie şi sezonul umed, din august până în octombrie. Vânturile sunt constante, suflând mai puternic înspre dimineaţă, şi ajută la temperarea senzaţiei de căldură umedă legată de climatul tropical. Temperatura medie este de 26 °C, lunile cele mai calde fiind între martie şi aprilie, iar cele mai răcoroase fiind decembrie şi ianuarie.

Insula nu mai posedă decât un număr mic de specii animale indigene, cele mai multe din speciile existente fiind introduse în perioada colonială. Există numeroase specii de păsări printre care 4 specii de colibri specifice Martinicăi iar datorită climatului tropical ţânţarii sunt nelipsiţi. Fauna acvatică în schimb este foarte bogată, fiind formată dintr-o multitudine de specii de peşti tropicali, corali, stele de mare, etc. Vegetaţia este bogată, insula fiind numită şi "insula florilor". Partea nordică este ocupată de o vegetaţie luxuriantă formată din păduri de acaj, mahon şi altele, vegetaţia mai mică fiind formată din ferigi arborescente, unele de 2 m înălţime, şi alte ierburi şi liane. În partea de sud, există plante xerofile, şi ierburi înalte. Palmierii, importaţi din America de Sud sau din regiunea Oceanului Indian sunt des întâlniţi pe insulă şi fac parte din peisaj acum.